EN / RO

Biografie

Dennis J. McKenna

Ph.D., etnofarmacolog și cercetător farmacolog

În prezent, Dennis McKenna este profesor asistent la centrul de Spiritualitate și Vindecare al Universității Minnesota. Cercetările sale se concentrează pe studiul interdisciplinar al etnofarmacologiei amazoniene și al plantelor halucinogene. A făcut studii etnobotanice extinse în Peru, Columbia și zona amazoniană a Braziliei, finalizând recent un proiect care a durat patru ani, în care a cercetat remediile etno din zona amazoniană, ca potențiale tratamente pentru tulburări cognitive la pacienții cu schizofrenie.

Cercetările pentru lucrarea sa de doctorat susținută la Universitatea din British Columbia în 1984 s-au focalizat în special asupra etnofarmacologiei ayahuascăi și a oo-koo-he, două halucinogene bazate pe triptamină pe care le folosesc indigenii din zona amazoniană nord-vestică. Dr. Dennis McKenna a făcut studii post-doctorale de neurologie la Laboratorul de Farmacologie Clinică al Institutului Național de Sănătate mintală (1986-88) și la Departamentul de Neurologie al Facultății de Medicină a Universității Stanford (1988 – 1990)

În 1990 devine director al departamentului de etnofarmacologie al companiei Shaman Pharmaceuticals, iar mai târziu cercetător farmacolog principal la Aveda Corporation. Este membru fondator al Institutului de Cercetări Heffter. A fost unul dintre organizatorii importanți și membru activ în Proiectul Hoasca, prima cercetare biomedicală a ayahuascăi, folosită de UDV, o grupare religioasă din Brazilia. Dr. McKenna este autor sau coautor a doua cărți și a peste 40 de lucrări științifice publicate în diferite reviste de specialitate. Este fratele mai mic al lui Terence McKenna.

Cărți:

The Invisible Landscape: Mind, Hallucinogens, and the I Ching

Botanical Medicines: The Desk Reference for Major Herbal Supplements

The Brotherhood of the Screaming Abyss: My Life with Terence McKenna

Prezentare

Speculații privind vechimea conștiinței umane

Cei mai mulți știm ce este conștiința din experiența subiectivă, dar ne vine greu să o definim. Prin consens general, a fi conștient implică a fi treaz, lucid și a avea un simț subiectiv al propriei persoane. Se pare că un element esențial al conștiinței este introspecția, care implică o stare a conștientizării interioare, și tot așa este și capacitatea de a înțelege lumea exterioară prin receptorii senzoriali și cea de a interpreta informația într-un mod semnificativ și care se îmbină cu un fel de cadru conceptual al conștienței de sine. O altă caracteristică a conștiinței (și poate cea mai importantă) este capacitatea de a genera și înțelege noțiuni abstracte sau simboluri, de a le corela cu sens cu ceea ce experimentăm prin canalele senzoriale și de a le integra în cadrul conceptual al propriului sine . Conștiința înseamnă cel puțin toate cele mai sus amintite și poate mult mai mult, dar acestea ne vor servi ca definiție de lucru.

În vreme ce definiția conștiinței rămâne un concept versatil, fără îndoială că expresia artistică – capacitatea de a proiecta concepte abstracte sau estetice în lumea reală, depinde vital de conștiință. Doar ființele conștiente crează artă. Așadar, atunci când punem intrebarea „cât de veche este conștiința?”, se pare că singurul mod de a spera măcar să avem un răspuns este acela de a examina cele mai vechi dovezi de exprimare artistică a omului. Discursul meu se va axa pe câteva dintre cele mai vechi exemple de artă umană, după evidențe arheologice, și voi cauta să le analizez pentru a aduce lumină în problema vechimii conștiinței umane.